Metode de date arheologice de lucru, Meniu de navigare

Majoritatea matricelor arheologice sunt de origine naturală, fiind create de natură. În acest curs vom încerca definirea unor concepte de bază ale cercetări, cum ar fi cel de cultură arheologică, dar şi studiul datelor arheologice întâlnite sub forma artefactelor , a providenţei şi contextului lor. O definiţie completă a arheologiei ar fi: arheologia este o disciplină istorică autonomă, având ca obiect depistarea, sistematizarea şi interpretarea vestigiilor materiale aflate pe pământ, la suprafaţa acestuia sau sub apă, în scopul unei reconstituiri independente sau prin coroborarea cu surse literare a proceselor social-economice sau politice, ori a fenomenelor culturale ce au avut loc în etapele timpurii ale omenirii. În mod normal arheologii lucrează cu reguli procedurale şi un sistem de clasificare care este folosit şi de alţi cercetători având aceleaşi legături teoretice de bază.

  • Конечно, - согласилась она, - но у нас нет никаких свидетельств.
  • Можно.

Acest fenomen are loc prin asimilare sau prin aculturaţie. Aculturaţia poate să nu fie totală, existând cazuri când o comunitate îşi păstrează şi elementele specifice. În condiţii similare sau identice de climă, de exploatare a aceloraşi resurse naturale de către comunităţi având acelaşi grad de dezvoltare social economică, dar aflate la mari distanţe una de cealaltă, se produce fenomenul de convergenţă culturală, adică produsele culturii materiale şi spirituale sunt foarte asemănătoare.

Claude Lévi-Strauss, care a pus accent pe dezvoltarea gândirii sistemice, a încercat să definească şi conceptul de cultură. El înţelege prin acest concept un ansamblu de tipuri aparţinând aceleiaşi perioade istorice şi care, legate între ele, formează un tot unitar.

Din punct de vedere filosofic, cultura este - din această perspectivă - un ansamblu de obiecte caracteristice pentru o comunitate. Definiţia arheologică adaugă, însă, şi vestigiile materiale artefactele ce intră în conceptul de cultură.

Arheometrie

Din punct de vedere arheologic, cultura implică elemente ale vieţii materiale, pe care le descriu cercetările şi informaţiile de ordin general, social-economic şi cultural, ce pot fi smulse prin analize şi comparaţi. Cultura materială este un complex de tipuri sau artefactecare în procesul evoluţiei unei culturi iau forme caracteristice, ce definesc diferite stadii de evoluţie a diferitelor culturi, urmând o anumită traiectorie, ce se înscrie în următoarele faze: 1.

De tranziţie în care se definesc caracteristicile culturii ; 2.

datând un tip latino

Coerentă în care elementele de tranziţie primesc trăsături proprii unui spaţiu ; 3. Postcoerentă în care, datorită contactelor cu alte culturi, formele clasice sunt dislocate, se modificăm până la dobândirea de noi elemente şi pot ajunge - printr-o fază finală, de tranziţie - la fenomene culturale noi. Conceptul de cultură permite ierarhii de nivele şi surprinderea unei succesiuni metode de date arheologice de lucru stări ce reprezintă momente şi etape diferite de evoluţie. Acestea pot constitui un temei pentru periodizare arheologică, pentru situare în timp a unei faze sau etape caracteristice unui element al culturii respective, ceea ce poate duce la stabilirea duratei în care pot fi sesizate o serie de schimbări care pot avea acelaşi sens, arătând o coerenţă a evoluţiei.

Evoluţia determină schimbări iar acestea contribuie la ruperea coerenţei, care duce la noi stări, ce pot avea o perioadă coerentă sau rupere de coerenţă.

Însăşi faza coerentă a unei culturi poate fi subîmpărţită, la rândul ei, în etape. Acest mecanism stă la baza modelului formal de periodizare, bazat pe dezvoltarea sistemică. Viziunea sistemică se bazează pe coerenţa de sistem, ce se aplică la ansamblul culturii.

Natura culturii Cultura poate fi subdivizată în toate modurile, în funcţie de limbă, economie, tehnologie, religie, organizare politică sau socială, artă ş. Cultura umană, ca întreg, înseamnă o organizare complexă, structurală, în care toate elementele componente se formează şi se influenţează reciproc.

Toate culturile sunt alcătuite din nenumărate trăsături, tangibile sau intangibile, al căror conţinut rezultă dintr-o adaptare complexă la o serie de factori ecologici, sociali şi culturali. O parte foarte mare din cultura umană este transmisă din generaţie în generaţie prin forme sofisticate de comunicare, aceasta permiţând o adaptare complexă şi neîntreruptă în lupta pentru supravieţuire, şi contribuie la formare rapidă a culturii.

Fiecare dintre noi trăieşte într-o cultură de un anumit tip, iar fiecare cultură este etichetată într-un mod individual. Această etichetare presupune atribute caracteristice sau modele comportamentale tipice celor asociate cu o anumită formulă culturală. Imaginile noastre mentale despre culturi sunt, de asemenea, asociate stereotipurilor populare.

EnviArch (15' HD)

Astfel că fiecare cultură naţională îşi are propria tentă individuală, particulară. Fiecare cultură are un stil individual şi caracteristic care supune instituţii politice şi juridice şi - chiar şi - morala.

Sistemul cultural este alcătuit din cultură şi mediile sale înconjurătoare care prezintă un număr de sisteme articulate interconectate schimbarea apare în aceste printr-o serie de variaţi minore, interdependente, în unul sau mai multe din aceste sisteme, sistemul cultural având mai multe componente bine precizate între care se remarcă subsistemul economic, cel politic, social etc. Un sistem cultural este într-o permanentă stare de adaptare cu interiorul său, cât şi cu ecosistemul din care face parte.

  1. Я не сомневаюсь, что приду в себя через несколько дней, самое большее через неделю.
  2. Симона и Майкл вместе с семьей получат возможность объединиться с другими людьми, перебравшимися в Узел, но сделают они это или нет - неизвестно.
  3. Panda datând online
  4. Date de lucru pe site-ul web

Multe dintre elementele interactive ale unei culturi sunt perisabile nimemi nu a reuşit să descopere prin săpături o filozofie religioasă sau o limbă nescrisă.

De aceea arheologul întâlneşte mai multe limite în cercetare decât etnograful - de exemplu - care lucrează cu societăţile vii putând să schimbe informaţii cu membri acestora.

Procesualitatea culturală Teoria sistemelor operează cu relaţii şi variaţii ale acestora.

Ea se ocupă, în consecinţă, cu studierea fenomenelor implicate în explicarea proceselor prin care culturile se schimbă. Arheologia, ca ştiinţă strâns legată de evoluţia modernă a cercetării, analizează cauzele schimbărilor culturale, ceea ce înseamnă că priveşte cu mijloacele puse la îndemână de noile condiţii de cercetare modul de formare şi transformare al procesului cultural.

Prin proces înţelegem o desfăşurare modelată de operaţii care fac legătura dintre o stare şi alta. Desfăşurarea modelată este determinată de un proces decizional care pune ordine în operaţii.

Arheologia este un astfel de proces pentru că implică descrierea metode de date arheologice de lucru de cercetare, formularea ipotezelor, colectarea şi interpretarea datelor, verificarea acestora şi - în final - publicarea rezultatelor. În arheologie, procesul cultural se referă la identificarea factorilor responsabili pentru direcţia şi natura schimbărilor în sistemul cultural, deci la depistarea cauzelor prin sistemul de analiză şi prin modelarea acestuia.

Cauzele sunt, în consecinţă, evenimentele care forţează oamenii să ia decizii referitoare comportamentul în situaţi noi. Arheologia procesuală este analiza cauzelor schimbării culturii, aceasta implicând luarea în consideraţie a relaţiilor dintre variabilele ce pot duce la schimbarea culturală. Aceste cauze posibile se verifică, mai apoi, funcţie de datele arheologice obţinute prin cercetarea de profil, uneori în contextul teoriei sistemelor.

Pe măsură ce tot mai multe date arheologice au devenit accesibile prin noile metode de cercetare, cele vechi explicaţiile simpliste datorate studierii procesului cultural în preistorie obţinute prin aplicarea principiilor de cercetare ale metodei evoluţioniste sau ale difuzionismului universal nu mai pot reflecta cu exactitate situaţiile complexe ce ni se dezvăluie.

Astfel că trebuie să cercetăm cultura umană ca pe o parte, un element dintr-un sistem punct de vedere ecologic. Deci, cultura umană se adaptează, mai degrabă, la dating shells se creează, astfel, noţiunea de habitatfiind o parte din acesta.

Reţinem că prin această relaţie se creează premisele adaptării oamenilor prin cultura umană la mediu. Datele arheologice Studiul cultural arheologic se realizează prin reconstituiri, pe baza datelor arheologice obţinute prin cercetări sistematice. Datele arheologice sunt resturile materiale rezultate în urma activităţilor umane ceramică, unelte de piatră, unelte de metal, resturi osteologice, resturi de locuinţe, etc.

Pentru a defini aceste resturi în vederea cercetării, arheologii au propus denumiri generice pentru uniformitate terminologică: Înregistrarea arheologică este un termen generic desemnând distribuţiile mai mult sau mai puţin continue ale artefactelor pe suprafaţa pământului, în densităţi variabile.

Variaţiile densităţii artefactelor reflectă caracterul şi frecvenţa folosirii unor zone de pe suprafaţa acestuia, variabilă măsurabilă arheologic. O acumulare de mare densitate a artefactelor se întâlneşte în situri.

Înregistrările arheologice includ: 1. Artefacte — în sens strict acestea sunt produse sau modificate de oameni ; 2. Contexte particulare — artefacte sau asocieri de artefacte ce nu pot fi scoase intacte din pământ; 3. Structuri arhitecturale — case sau fragmente de case, grânare, temple şi alte clădiri ce pot fi identificate pe baza dispunerii şi realizării fundaţiei sau a altor caracteristici ale solului; 4. Ecofacte — resturile alimentare oase, grăunţe, etc. Acestea sunt adunate şi înregistrate ca părţi ale cercetării.

Uneori, datele arheologice se mai numesc şi evidenţe. Datele arheologice nu sunt alcătuite numai din artefacte, particularităţi, structuri arhitecturale şi ecofacte, ci şi din contextul lor în timp şi spaţiu.

Sarcina arheologului este, în consecinţă, să extragă convingător informaţiile arheologice, să stabilească mijloacele necesare pentru creionarea componentelor socio-culturale din trecut. Izvoarele arheologice sunt urme ce reflectă cultura materială care le-a produs.

Fiind o frântură a vieţii din vechime, ele slujesc la reconstituirea vieţii sociale şi spirituale a societăţii respective. Evoluţia diferită a artefactelor în diferite regiuni poate duce la greşeli în reconstituire, fapt pentru care este necesară corelarea şi confruntarea părerilor diferiţilor autori.

În arheologie, ipotezele noi trebuie să se bazeze pe date sigure. Pentru asemenea încercări de reconstituire a istoriei vechi, pe lângă cunoştinţe speciale şi specifice este necesară şi o continuă perfecţionare a metodelor de cercetare. Izvoarele arheologice s-au păstrat de regulă în arhiva pământului, rare fiind cazurile în care nu au fost găsite îngropate. Obiectele de preţ metode de date arheologice de lucru fost îngropate din diferite motive, dintre acestea tezaurele constituind izvoare de excepţie, iar altele făceau parte din inventare funerare.

Unele au ajuns la lumină întâmplător, uneori chiar pe cale naturală, altele prin săpături arheologice sau având ca scop căutarea de comori. Cele descoperite prin această ultimă situaţie fie sunt pierdute pentru totdeauna, fie nu mai au o importanţă istorică deosebită deoarece nu s-au observat şi condiţiile stratigrafice de păstrare.

Matrice strat de cultură şi provenienţă. Solul este stratul superficial şi afânat al litosferei, care datorită însuşirii sale principale — fertilitatea — este capabil să întreţină viaţa plantelor superioare.

Procesul de pedogeneză cuprinde formarea părţii minerale anorganice şi a părţii organice a solului. Partea minerală se formează prin dezagregarea şi alterarea rocilor, prin acţiunea forţelor mecanice şi biomecanice, respectiv prin degradare chimică, sub acţiunea apei dizolvare, hidratare, hidrolizăa oxigenului reducere şi oxidarea dioxidului de carbon carbonatare şi a organismelor vii bacterii, ciuperci, alge, licheni, muşchi de pământ, organisme litofage.

Partea organică - numită humus - este o formaţiune specifică, o substanţă organică complexă, coloidală, stabilă, cu caracter slab acid, provenită din descompunerea substanţelor organice din sol şi a azotului atmosferic, sub acţiunea factorilor climatici şi a timpului.

Caracterul slab acid al solului se datorează existenţei acizilor humici, huminici şi fulminici, ce apar datorită bacteriilor aerobe şi anaerobe, precum şi ciupercilor. În profilurile de sol se pot recunoaşte procese de iluviere de deplasare pe verticală, odată cu apa din precipitaţii sau de irigaţie a substanţelor solubile şi coloidale şi de bioacumulare de concentrare a humus-ului în partea superioară a solului, ceea ce-i dă un aspect aparte.

Straturile succesive de sol rezultate în urma procesului de pedogeneză se deosebesc din punct de vedere morfologic şi chimic, formând diferite orizonturi genetice.

Ramura specializată a ştiinţelor istorice având ca obiect colectarea, ordonarea şi interpretarea vestigiilor materiale din trecutul istoric al unei ţări, se numeşte arheologie.

Acestea se notează de jos în sus A, B, C, D, ş. Odată produs un deranjament, acesta are o anumită stabilitate în timp, orizontul genetic refăcându-se foarte greu, ceea ce poate dura milenii sau zeci de milenii.

Orice deranjament este, astfel, sesizabil şi vizibil, profilul fiind unul din principalele obiecte ale observaţiei în stratigrafia arheologică. Există scheme ale proceselor de pedogeneză în funcţie de materialele vegetale, care dau o coloratură specifică solului. În zona deşertică, datorită climatului arid materia organică este puţină, se descompune rapid şi total, formându-se soluri de culoare brună sau cenuşie.

În zonele de stepă uscată solurile sunt castanii sau brune. În zonele de stepă se întâlnesc cernoziomuri de fâneaţă şi soluri castanii deschis. În formaţiunile de pădure se întâlnesc soluri brune de pădure şi brun roşcate, iar în zonele mai umede, podzolurile. În formaţiunile vegetale cu graminee sau tufe dese se găsesc soluri brune şi brune podzolice, iar în mlaştini şi turbării solurile turboase.

Peste obiectele arheologice se depun de-a lungul vremii straturi de pământ succesive, care formează, în măsura în care prezintă interes arheologic, straturile de cultură, ce diferă ca grosime diferenţa de grosime nu este dată întotdeauna de timpul în care se formează stratul de cultură, el putând avea grosimi foarte mari pentru depuneri formate într-o perioadă scurtă de timp, şi invers.

Ele pot fi spălate de ape, acoperite de aluviuni, putând suprapune direct solul viu sau steril din punct de vedere arheologic. Denumirea straturilor de cultură se face în funcţie de epoca din care datează, sau de cultura căreia îi aparţin.

  • Arheometrie - Wikipedia
  • (DOC) Dorel MICLE – Noţiuni | Augustina Moruz - metin2ro.ro
  • Coriolan H.
  • Obiective[ modificare modificare sursă ] Metodele arheometrice au implicații în ceea ce privește: Stabilirea tehnologiei și autentificarepresupunând identificarea de materiale și de tehnici de producție investigarea și verificarea rețetelor de fabricație antice, autentificarea obiectelor de artă și arheologice în vederea identificării falsurilor.

Matricea stratul de cultură este substanţa fizică ce înconjoară obiectul descoperit pietriş, mâl, nisip, apă, pământ, etc. Majoritatea matricelor arheologice sunt de origine naturală, fiind create de natură. O matrice arheologică poate fi creată, însă, şi de om prin lucrările antropice masive. Provenienţa este poziţia tridimensională exactă a obiectului în cadrul matricei, după cum a fost înregistrată de arheolog. Ea rezultă din însemnările exacte făcute în timpul excavării şi cercetării sitului, sau în timpul cercetărilor de suprafaţă pentru siturile ce nu mai au strat de cultură.

În cazul săpăturilor sistematice evidenţa este principalul mijloc prin care se evită posibilitatea pierderii poziţiei obiectului în matrice. Fiecare artefact are o provenienţă în timp care poate fi determinată prin mijloacele moderne de datare sau, în ultimă instanţă, prin poziţionarea exactă într-un strat, datat în prealabil şi spaţiu prin colectarea datelor stratigrafice exacte.

Provenienţa în spaţiu se bazează, în ultimă instanţă, pe asocierile dintre unelte şi alte obiecte care sunt rezultatul comportamentului uman. Legile după care se determină provenienţa unui artefact sunt: legea asocierii şi legea suprapunerii.

bhaskar dating site

Artefactele neasociate - studiate independent de contextele arheologice - dau informaţii puţine, trunchiate. Multe dintre cele mai importante şi valoroase date arheologice derivă din studiul exact al asocierii diferitelor obiecte din strat, complex închis, etc.

Dorel MICLE – Noţiuni

Aceasta îşi întemeia modul de interpretare a straturilor pe principiul suprapunerii, straturile cele mai vechi fiind şi cele mai adânci. A fost simplu pentru arheologi să adopte această lege deoarece majoritatea obiectelor importante găsite de ei se aflau în straturi sau contexte intersectate. Fiecare context arheologic, dar și fiecare artefact au fost înregistrate cu o stație topografică digitală și cu fișe de context arheologic.

Desenelor tradiționale li s-au adăugat fotogrammetria efectuată prin intermediul dronei.

Persoane de contact

CS Dr. Vlad-Andrei Lăzărescu Academia Română, Institutul de Arheologie și Istoria Artei, Cluj-Napoca Metode recente de analiză statistică în arheologie Prelucrarea statistică a datelor arheologice constituie un instrument interpretativ indispensabil unei abordări științifice, cantitatea și diversitatea datelor rezultate în urma cercetărilor de teren fiind perfect adaptate unor asemenea demersuri.

Ceramica arheologică reprezintă poate obiectul cel mai pretabil pentru o asemenea analiză datorită atât diversității, dar mai ales a cantității considerabile care determină de obicei evitarea unor astfel de analize prin mijloace clasice.

Comunicarea de față are drept scop principal analiza comparativă a două loturi ceramice provenite din contexte arheologice închise, respectiv din două dintre cele mai mari necropole aparținând mediului cultural cunoscut sub numele de Sântana de Mures — Černjachov: Bârlad-Valea Seacă, jud.

evenimente de întâlniri de viteză în rockland county ny

Vaslui morminte și Mihălășeni, jud. Botoșani morminte. Relativa suprapunere cronologică a celor două situri, dar mai ales persistența lor pe întreaga durată a epocii timpurii a migrațiilor, contribuie activ la stabilirea unor modele relative în ceea ce privește interpretarea arheologică a variației datelor prelucrate statistic.

Cluster Analysis, Principal Component Analysis etc. Iuliu Vescan, Șef lucrări Dr. Ştefan Bilașco Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie Metode GIS în reconstrucția peisajelor Sistemele Informaționale Geografice GIS și-au găsit aplicabilitatea și s-au dovedit eficiente și în domeniile conexe și apropiate geografiei istorie si arheologieprin implementarea metodelor specifice: realizarea și gestiunea bazelor de date spațiale, analiza spațială, cartografiere digitală și modelarea cu semnificație teritorială.

Pe baza acestor metode, prin intermediul analizei spațiale și modelării GIS, pot fi identificate mult mai ușor și precis amplasamentele unor vestigii istorice de tipul infrastructurilor de comunicație drumuride locuire așezăride apărare fortificații etc.

În lucrare se exemplifică, sub forma unor studii de caz, modelarea vizibilității și a semnalizării acustice în vederea identificării unor posibile infrastructuri, intermediare, cu rol de apărare și semnalizare.